+

Noutăți VirtualCards

VirtualCards
18 Mar 2020
A
A

Cum să ne păstram speranța?

Perioada pe care o traversează umanitatea în prezent, este o mare încercare pentru societate și comunitățile actuale, pentru fiecare individ în parte dar și la nivel colectiv.

Parcă extras dintr-un film de ficțiune prost realizat, acest virus extrem de contagios și cu o rată de răspândire uimitoare, zguduie din temelii toate organismele care stau la baza societății și totodată ne da lecții din care trebuie să învățăm.

Faptul că acest Coronavirus se răspândește într-o manieră uimitor de rapidă, ne determină să luam măsuri de igienă riguroase. Igiena personală este o regulă a bunului simț, care în situații de criză poate salva vieți.

O igienă corespunzatoare ajută la minimizarea răspândirii virusului în rândul populației. Dacă aceste obiceiuri erau considerate aproape automatisme, în situația actuală este necesar să le verbalizăm frecvent și să reamintim oamenilor importanța lor.  

  • Spălatul mâinilor cu săpun timp de 30 de sec, înainte și după utilizarea toaletei,  sau folosiți un gel dezinfectant pe bază de alcool, după ce ați intrat în contact cu anumite suprafețe
  • Nu atingeti fața, ochii, gura cu mâinile, dacă nu v-ați dezinfectat în prealabil
  • Dacă tusiți sau strănutați, folosiți un servețel de hârtie sau acoperiți-vă gura/nasul cu cotul flexat. Dacă folosiți un servețel de hârtie, aruncați-l la cel mai apropiat coș de gunoi
  • Evitați contactul cu oricine are febră sau tușește, dacă prezentați aceste simptome cautați ajutorul medicului de familie, menționați dacă ați calătorit recent sau ați intrat in contact cu cineva care este în contact cu cineva bolnav
  • Dacă prezentați simptome respiratorii ușoare, și nu ați călătorit recent, puneți în practică prevențiile menționate anterior și stați în casă până vă recuperați
  • Nu uitați să va dezinfectați telefonul, acesta este o sursa iminentă de bacterii si alte microorganisme.
  • Nu atingeți butoanele de la lift, clanțele scărilor de bloc. Folosiți mănuși de unică folosință
  • Când intrați în casă descăltați-vă la ușă si pulverizați alcool sau spirt medicinal pe talpă

Pe lângă aceste reguli de igienă, cel mai important este să nu ne pierdem spiritul civic, empatia, umanitatea. În aceste condiții, panica și dezorganizarea  dezbină și înrăutațesc situația.Trebuie sa ne înarmăm cu multă speranță, să ne păstrăm mintea calmă și lucidă, în acest fel dăm un exemplu pozitiv celor din jur și îi inspirăm.

O gândire pozitivă, si o atitudine deschisă și încrezătoare ajută mai mult decât credeți. Energia pozitivă se transmite în jurul nostru oamenilor locurilor, așa cum și panica si energia negativă sunt contagioase. Să încercăm să atragem lucrurile bune și energia pozitivă în aceste momente de cumpănă.  Suntem ființe raționale, trebuie să încercăm să avem incredere în autorități și să facem tot ceea ce ține de noi pentru a evita o posibilă îmbolnavire.

Nu uita, ține-ți toate cardurile de fidelitate in telefon, nu ai nevoie de atâtea carduri de plastic care să-ti încarce portofelul. Mai ales ca nu este igienic, cardurile de plastic date din mână în mână reprezintă suprafețe pe care le poți evita.

Noi de la VirtualCards – aplicația de telefon mobil pentru carduri de fidelitate - am ales să ne continuăm activitatea de acasă. Vom fi alături de utilizatori dar și de partenerii noștri în continuare, încercând în fiecare clipă să fim de folos cu tot ceea ce ține de noi. Ai o întâmpinat o problemă în folosirea aplicației? Scrie-ne, dă-ne un feedback! Vrei să comunici direct cu comerciant? Trimite-i feedback direct din zona dedicată cardului. Ai o sugestie? Trimite-ne și ne vom gândi cum să o implementăm. Viata merge înainte și va continua și după ce acest flagel va fi trecut, să nu ne pierdem speranța! 🕊️

Share
Share

Noutăți din aceeași categorie

DESCARCĂ APLICAȚIA
Caută pe blog
Caută

Categorii de noutăți

Newsletter